Loți curajosul

Loți curajosul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fără vedeta Milan Jovanovic, suspendat, Standardul lui Boloni a făcut un meci excelent la Anderlecht acasă, scorul de 1-1 propulsând echipa românului în postura de favorită la titlu, care se decide printr-un baraj tur-retur în Belgia.

Într-un meci capital, inclusiv pentru viitorul lui, Boloni a surprins pe toată lumea titularizând pe partea stângă a liniei de mijloc un copil de 19 ani, Carcela, aflat la primul derby din carieră. Mutare câștigătoare! „O lovitură tactică a antrenorului lui Standard”, a notat cotidianul La Meuse, care a subliniat superioritatea tehnică a lui Carcela în fața adversarului direct, Wasilewski. Iar „găselnița” lui Loți a centrat superb la golul egalizator al lui Mbokani… „De ce am început cu Carcela, deși Nicaise a jucat bine în ultima etapă? E simplu: pentru că eu sunt antrenorul”, a spus Loți, care a temperat după meci optimismul elevilor săi: „Sunt relativ satisfăcut. În vestiar, toți se bucurau, făceau gălăgie, dar le-am zis să se oprească, marea sărbătoare trebuie să fie duminică (n.r. – mâine, ziua returului)”.

6

sezoane au trecut de la ultima înfrângere acasă a lui Standard în fața lui Anderlecht

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars

”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania

Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român

Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

Încetarea focului în Ucraina. Vladimir Putin s-a hotărât deja: Sunt principii foarte juste

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×